sin X

mi-am cumpărat singurătate,

ieri pe înserate

tic-tac

am ales să tac

e un semn compact

de tact.

am ales să tac

 tic-tac
tic
tac

murim diferit

murim diferit,

într-o goană acerbă

de bani şi nevoi

plăceri şi păcate.

murim diferit

într-o lume oarbă

şi surdă şi mută

şi tot ce încape 

într-un gol infinit.

murim diferit

cu mii de păcate,

regrete-ncheiate

 în viaţa de-apoi,

regrete uitate,

aici printre noi.

murim diferit 

într-o lume anostă

prea roz să ne pese,

prea gri să-ncercăm.

murim diferit

şi tot ce ne leagă

e-o viaţă de om,

o ploaie de vară.

murim diferit

murim întreit,

aici pe pământ

şi tot n-am murit.

reţetă

se ia un pic de nebunie

se cerne peste pălărie

se pun două idei nestinse

se-amestecă cu o scânteie,

cu un lichior de fericire,

un picur de iubire,

puţină melancolie.

se pun la foc scăzut

ca să nu doară
se-aşteaptă infinitul
să crească, să descrească
se stinge ultima suflare.
se lasa să răcească
şi ultima chemare

...

şi iar nu pot să dorm

alerg prin lumi nestinse

în gândurile-mi prinse

lumea plată

lumea se dilată

se lungeşte

se împarte, se desparte,

lumea plată

se măreşte şi descreşte

ca o lună, semilună,

 lumea plată

se închide, se deschide

ca o inimă purtată,

lumea plată

crepuscul

În nopţie cu lună plină

Mă-mbăt cu-a ei lumină,

Visez la vârcolaci, la monştrii

şi copaci,

la visul meu de astă vară,

crepuscul de gândaci

de câte ori poate muri un om?

 EA: de câte ori poate muri un om?

de câte ori poate învia?

de câte pietre ai nevoie să omori?
în câte gânduri triste te-ai îngropat deja?
în câte amintiri şi dezamăgiri?
 de ce nu vrei să vezi că ai murit cândva?
ai murit poate de prea multe ori
încat şi moartea te-a uitat pe drum
ai rămas blocat între două lumi
eşti un fel de zombie al unui trecut
dar învii mereu într-un trecut prezent
de ce te complaci în moarte?
de ce nu treci în viaţă?
de ce alegi pustiul?
de ce vânezi durerea?
de ce te zbaţi aiurea?
de ce?

EL: poate că şi moartea e un soi de viaţă
poate tocmai moartea îmi va da speranţă
lumea asta vie m-a-ngropat demult
dar trăiesc prin moarte şi nimic mai mult.
am văzut că moartea nu-i decât o joacă
am simţit durerea drept o fericire
nu-mi poţi lua pustiul
nu-mi poţi lua durerea
nu-mi poţi lua trecutul
toate-s  alinare
toate-s reîntoarceri la o fericire

şi cum crezi vreodată
c-ai putea trăi
"o viaţă"?

EA: îmi trăiesc o viaţă printr-o altă viaţă
mă-nconjor de oameni şi de gânduri pline
îmi aştept chiar moartea şi o fac să treacă
nu îi dau crezare pentru că mă doare
vreau doar fericire şi idei divine
vreau să cred în oameni şi să fiu ca ei
vreau să iau ce-i bun din a lor visare
vreau să fiu mai vie decât viul viu

cum poţi renunţa la aşa ceva?

EL: poate că greşesc,
ce păcat mai mare când dezamăgeşti?
 lumea asta vie e o ironie.

a b c

Sunt moartă

şi goală.

M-am visat

în gol de alb

şi negru.

Nu am puls,

deşi respir.

Şi cred 

c-abia acum

am înţeles

că viaţa naşte monştrii,

iar moartea naşte vise
...

fericirea

Am găsit fericirea.
Îngropată în ziduri.
în poduri şi oameni.

nu e doar întâmplare,
mirarea e mare,
când ştii că găseşti
deşi n-ai căutat.

Fericirea eşti tu
fericirea sunt eu,
sau poate nu.

 sunt toate la un loc

şi încă ceva.

fericirea e atunci când
fericirea lor devine şi a ta.

fericirea e atunci când
plângi şi taci
şi recunoşti în gând
că nu eşti tu cel ce eşti.

fericirea o găseşti
atunci când nu o cauţi.

fericirea e un batrân

prăfuit şi vechi

şters de timp,

uitat.

fericirea e

un anticariat.

o viaţă de peşte

am trăit o viaţă în vise

de peşte,

frânturi de situaţii, de gânduri,

aberaţii

am trăit

 pe jumătate în bancuri,
în glume, neanturi.

 nu mai e timp,
voi deveni mereu
tot eu
în trei
doi
....