pe urmele tale

m-am sinucis de-atâtea ori

încât nimic nu mă mai doare

şi a plouat atâtea nopţi

că norii s-au uscat în zori.

treceam pe lângă lumi uitate

şi mă vedeam pe mine

cu moartea-n pasul meu

în fiecare dintre noi,

dar n-am schiţat nimic

ştiam că mă veghea

şi din adins
 mâna i-am cuprins

iar ea mi-a zis: 

nu-i timpul tău acum

i-am luat cuţitul

spiritul mi l-am ucis

ca să îi fac în ciuda

dar am ajuns să rătăcesc

prin lumi cu oameni morţi,

la fel ca mine şi ca tine

copilul trist din tine

Moartă şi goală

lângă pat îmi ridic

o mie de ziduri

pentru o mie de ani

ce vor veni

relativ
 îmi vor părea 

doar 20

înghit tăcerea

o diger cu lacrimi

şi arunc şi cheia

peste ziduri groase

şi aştept uimirea

dar s-aşterne groaza

peste ochiul nins

şi copilul trist

din tine
.........

praf

Vreau să mă-nec în praf

să mor,
ameţită de oameni,

de lucruri şi idei

parfumuri şi chei

În haos să pier 

să mă nasc din nou

pământ nou.

să văd printre lei

amorul din ei

căzut printre legi

canoane şi reci

Te-ndoi uşor cu gandul

absorb în mine praf

şi-ncep să uit

cum s-a sfârşit 

trecutul

te ignor cu pasul

conectată la o altă viaţă

prin fire respir

praful din tine,

pământ

pentru un vis

Am văzut cum lumea se împute

Am rămas doar noi,

Noi cei cu-n vis.

Un vis uitat ca meşteşug

Pierdut în inimi şi în oameni,

Visat în pagini tipărite

Cu sânge roşu-n picuri fine.

Şi te întrebi de ce e lumea 

atât de rea şi de haină

încât s-aleagă să te scurgi,

încet să mori pan' la extaz

Şi să le simţi veninul pe obraz

Când vezi prea bine, uşor te ofileşti,

Iar seva ta de sânge pur

Se scurge-ncet cu timpul, pas

N-ai să-nţelegi de ce mă zbat

N-ai să-nţelegi de ce aleg concav

N-ai să-nţelegi de ce mă-mbăt

Cu oameni şi idei

Cu timpul tău de chei

Cu pasul tau greoi

Voi continua să mă preling

Voi continua să ma usuc treptat

Voi continua chiar să ucid

Pentru un vis ce nu e stins

conştiinţa

Am ales să te ucid

Cu mâinile goale

pentru că doare

prea tare neputinţa.

eşti pretutindeni

şi totuşi nicăieri.

mă urmăreşti zi şi noapte

şi-mi dai speranţe uitate.

te naşti din nimic pentru că exişti

eşti doar o umbra în mintea mea

nemurirea îţi dă putere

să mă slăbeşti şi să mă-ngropi.

aştept o zi când tu vei fi

nimic mai mult sau mai puţin

decât nimic

în eternitate

M-am stins în noroi

Pentru că era uşor

Iar printr-un convoi

De oameni rătăciţi

M-am născut în voi

Te-am visat apoi

Alergai spre nori

Şi pluteai în zori

Nu ştiam că marea

Mă va înghiţi

dar priveam spre soare

te vedeam în cercuri

şi lumini difuze

şi credeam că ploaia

mă va ajuta

dar era tot mare

ca şi marea mea

şi dintr-un abis 

de ganduri îngropate

m-am născut din nou

în eternitate

zgomote

Zgomotele mele

sunt ca nişte iele

adieri de vânt

legate-n cuvânt

 purtate în gând

vândute pe rand

cu litere grele

compuse în piele

de mâinile mele