limitare

Dar vreau să văd

Şi să ating

Puterile nescrise
...

visându-mă

Te-am urmat aseară

Într-un vis de vară

Aşa, într-o doară,

Ca să nu pară

Că te văd impară

Şi ca să nu doară

M-am trezit primară

Cam ca într-o gară

murdară

barca

Un drum nestins,

O barcă-n apus

Vâsleşte să mă găseşti

Tu drum închis.

Deschide-ţi ochii

Şi vezi că n-ai pierdut

Cărarea spre tine

Şi-n răsărit de soare

Priveşte spre mine

Şi râzi că nu mai ştii

Cum a-nceput

Şi râzi şi plângi

Că tu ai fost

Dar nu mai eşti

Cel ce credeai a fi că eşti

in memoriam

Regret acum că nu ai fost

O rază de lumină

Şi văd cum pierd

Şi cum se sting

Ploile-n ţărână

În întunericul meu negru

Văzut-am alb de umbră

Şi din nimicul meu ţi-am dat

Un veac ca să-ţi ajungă

Dar tu negai a amăgire

Prin fire de iubire

Atât de mici şi de subţiri

C-au trebuit să-nvie

nimic

Nimicul nu-i ceva

Nu-i doar un lucru

Sau o stea.

E tot şi nu-i nimic

Eşti tu şi mai presus

Nimicul e ceva

Ce naşte altceva

distins

Cu suflet stins

Tu te-ai aprins

împins

Te credeai învins, 

De propriul vis

cuprins

În gânduri prins

Cu plânsul

stins

Te ştiu

Din adins

distins

linişte

Când toţi vor adormi

Atunci voi fi doar eu

Şi voi muşca subit

Din realitatea grea,

voi fi doar eu cu ea

În noapte va păşi

Cu pasul ei de timpi

Şi-mi va da curaj

Să văd în piese noi

Acele lucruri vechi

Pe care le adorm 

în subconştient

culoarea ta

Îmi iau un gând

Ca să îmbrac 

Culoarea în opac

Întinde mana ta

Şi în orbire 

Ne aruncăm în ea.

Cu ea te poţi vedea,

culoarea ta,

Care te vrea

Destăinuit în ea.

Migrează către ea

Dă-i toată averea ta

De gânduri şi idei

minciuni şi blasfemii

pentru că ştii

că nu poţi minţi

când ea,

ea... e culoarea ta

joi plus doi

Noi amândoi

Am deschis în noi

Două drumuri noi

Pentru că voi

Nu ne-aţi vrut pe noi

Şi poate că joi

Are-n calcul doi

Nu doar minus noi

Şi vă-ntreb pe voi

Cât fac joi plus doi?

culoarea mea

Ai ascuns culoarea

Mi-ai dat doar 

Alb şi negru

Eu le-am amestecat

Şi am făcut

Un gri de viaţă

Pe care-l port mereu.

Sunt alb şi negru

Combinaţi sau despărţiţi.

Asta sunt doar până când

Voi visa un

Gri color si negrul alb

Şi-atunci voi deveni 

tot eu

Cu gri color şi negru alb

Cu umbre vechi de 

gri şi alb

Voi plânge peste negru

Până când dispare

Sau până când apare

Un gri purtat cu gri

Amestecaţi în alb

Şi nu va fi decât

Culoarea mea

somn

Murmur de somn adânc

Visezi, dar visul tău e treaz

Şi vezi cum tot în jur dispare

Tresare dintre gene

Un gând de necuprins

Şi pleci, şi uiţi şi-ncerci să treci

Peste poteci pătate

De gânduri şi iluzii

Şi-ai vrea s-ajungi în utopii

Dar cum, când mintea-ţi stă in cale?

pe tine

Cu gânduri pline

Şi nevoi divine

Te adun în rime,

Pe tine...

bacovia 131

Plumb de gânduri

Tresar în rânduri

Ecouri

Visam în carouri

Uitate in gări

Cavouri

rece

Mort şi viu

Noapte sau zi

Cu somnul tău din vene

Pe care adesea 

Îl numesti viaţă...

Te iert că ai uitat

Viaţa din noapte

Şi mai ales din moarte

resturi

Văd cum aduni

Resturi în tine

Netrebnice cu mine

Se joacă pe rând

Şi tu te grăbeşti

Să alegi dintre vise

Desprinse din resturi

Cuprinse de gesturi

De pulsuri, de gusturi

Şi rime în versuri

tu

Şi caut să sting

Dureri ce-au apus

Întuneric nestins

Pe-un pat aprins

alb şi negru

Un orb ce tace din priviri

Şi-ntrebi, dar nu te-auzi.

În linişte, zgomote privesc

Şi totu-i alb si negru.

Cum oare crezi că tu

Vei fi un orb ce-aude

Zgomote albe si negre?

ţigara

O săruţi de-atâtea ori

Ea tace, şi-n tăcere

Se-afundă-ncet, pe lângă tine

Ea o stafie parcă-ţi pare.

Te-alină blând cu gustul ei

Un gust amar de dulce

Te poartă-n gând uitat

De mii şi mii de fapte

Şi de nimicuri importante.

Trezit din fum îţi aminteşti

Cum tu te otrăvesti

tăciune

Dezamăgită de lume

Mă plimb printre turme

Şi văd cum dispune

În rânduri nocturne

Un gând ce apune

Pe-ale lui urme

Nebune

Un ochi de cărbune

Se plimbă pe dune

În vise diurne

Şi vede în lume

Oceanul compune

Şi-şi spune pe nume:

Tăciune

rămas bun

Pe-o pânza albă

Am ales

Sa te pictez

De-acum în gri
În linii vii şi umbre reci

În spaţii mici, mizantropii

Ca să nu ştii,

Solitar

Cum să mai vii

iluzia

Pe veci, în reci scântei

Te-adun

Şi treci în gri amurg

Te-ngân

Şi pici în gânduri, trist

Te-nfrunt

Şi nici că ai să vezi

Un drum, 

Căci totu-i fum.

cerc

Din cianură te-ai născut

Cu chip de om amestecat

Un gri al vieţii ţi-ai purtat

Pe dos, cu negru ambalat

În timp vei deveni un soare

Pentr-un moment şi un strain

Ce va dura cam cât o mare, cât un ocean

Sau poate moare...

regăsire

Şi ştiu că te-ai pierdut în tine

Adu-ţi aminte în revers

Şi-ntoarce-te la primul vers

agonie

Răstignit stai şi priveşti

La lumea cum se-neacă

Şi-ai vrea să schimbi cam tot la ea,

Dar rănile te-ncearcă.

Uimit de-atâta nebunie

Şi de melancolie

Te-nvarţi în cercul tău rotund

Şi pieri în nebunie.

necuvinte

Cuvinte dor

Cuvinte mor

Cuvinte plâng şi râd.

În miez de noapte

Ascult şi înteleg

Cuvinte.

Alerg spre tot

Şi spre nimic

În van să te găsesc

Şi aleg să îţi vorbesc

Cuvinte de dor, 

Dar tu visezi

Cuvinte ce mor.