sicriu la timp trecut

Am dormit, poate

O mie de ani.

E noapte

În timpul şters de ploi.

Am îngropat şi visele, 

Dar sicriele

N-au murit,

Sunt vii

Şi deşi n-ar trebui

Sunt şi moarte

în noapte.

Nu vreau să le

dezgrop acum,

pentru că sunt scrum,

Au ars din temelii

Pentru tine,

pentru mine

pentru toţi

ca tine şi ca mine

Şi au născut din scrumul lor

Idei divine în cuvinte puţine.

Sau poate au murit pe veci

Şi n-a rămas decât uitarea,

Un fel de amintire,

poate dezamăgire,

puţina melancolie,

un soi de vrăjitorie.

Dar ştii că nu va ţine,

Vei ramane tu

cu tine.

Îngropat într-un sicriu

al minţii,

 tu cu tine...

Va fi alb şi cam difuz,

Luminat în linii moarte,

Cu iubirea şi cu ura

Şi cu tot ce-a fost cândva
şi nu uita
 că nimic nu v-a schimba

Purtarea ta

în lumea mea...